Diana Buzoianu ia acasă pisica Leia de la Ministerul Mediului
Fosta ministră a Mediului Diana Buzoianu a mărturisit că nu s-a putut despărți de pisica de la Ministerul Mediului, Leia, la încheierea mandatului, așa că a decis să o ia acasă.
Diana Buzoianu a scris luni, pe Facebook, că a fost întrebată de foarte multe ori în ultimele zile ce s-a întâmplat cu Leia, pisica de la Ministerul Mediului, după ce a părăsit funcția de ministră.
Ea spune că nu s-a putut despărți de la felină, așa că a decis să o ia acasă.
«„Cu Leia ce s-a întâmplat?” - primesc foarte des această întrebare zilele astea. Pare că Leia are fanii ei. Răspunsul e: Leia și-a schimbat casa și a devenit pisica familiei. Nu m-am putut despărți de ea», a scris Diana Buzoianu luni, pe Facebook, postând o fotografie în care apare cu pisica în brațe.
Leia este o pisică salvată de Asociatia Sache Vet, pe care Ministerul Mediului a adoptat-o în primăvara acestui an.
Pisica a fusese găsită în stare critică, cu leziuni neurologice severe, în urma unui act de violență extremă. A fost salvată și recuperată prin eforturile asociației de protecție a animalelor.
Editor : B.P.