Cum au ajuns bărbații ruși să-și redefinească identitatea în urma invaziei Ucrainei

Prestigiul internațional al Rusiei s-a prăbușit în câteva săptămâni de la invazia pe scară largă a Ucrainei. Sancțiunile au lovit băncile, companiile și elitele politice ruse, în timp ce firmele occidentale au părăsit țara în masă. Pentru cei care trăiesc în Rusia, schimbările cotidiene și tangibile au fost cele care au făcut ca această situație să pară reală, scrie The Conversation.

Produsele occidentale au dispărut de pe rafturile supermarketurilor, zborurile directe către Europa au fost suspendate, iar obținerea vizelor pentru călătorii în străinătate a devenit mai dificilă. În același timp, sportivii, artiștii și oamenii de știință ruși au fost excluși de la competițiile internaționale, de pe platformele culturale și de la evenimentele academice.

Pentru rușii care locuiesc în alte părți ale Europei, schimbarea a fost adesea mai subtilă. Întrebările privind naționalitatea lor în cererile de angajare, acoperirea mediatică negativă și comentariile spontane despre Rusia au contribuit toate la un sentiment tot mai puternic că a fi rus înseamnă acum a purta un stigmat. Reputația internațională în schimbare a Rusiei devenise brusc o chestiune personală.

Marina Yusupova-Ryder, lector invitat la catedra de Sociologie de la Universitatea Napier din Edinburgh, a observat această transformare în cercetarea sa privind identitatea masculină rusă, care a implicat intervievarea unor bărbați ruși care trăiesc atât în Rusia, cât și în străinătate. Când i-a intervievat pentru prima dată pe cei 40 de participanți la studiu în 2013-2014, majoritatea aveau o părere pozitivă despre Rusia și un sentiment relativ de siguranță în ceea ce privește identitatea națională.

Când s-a întors să-i intervieveze pe 27 dintre ei între 2022 și 2023, această imagine se schimbase radical. Doar doi dintre bărbați mai descriau Rusia în termeni pozitivi fără echivoc.

Una dintre întrebările pe care Yusupova-Ryder le-a adresat participanților în cea de-a doua rundă de interviuri a fost: „Cum ați defini rolul Rusiei în lumea de astăzi?” Răspunsurile lor au fost izbitoare.

Respondenții au descris Rusia ca fiind „doar un pion într-un joc mare”, „un agresor cu bastonul nuclear” și „o țară paria, precum Coreea de Nord”. Un participant a comparat chiar Rusia cu Voldemort, personajul negativ principal din seria de cărți „Harry Potter”.

Alți doi au numit Rusia „o țară înapoiată, defectuoasă, bolnavă” și „statul care folosește violența pentru a fi iubit”. Chiar și cei care susțineau regimul lui Vladimir Putin și războiul au recunoscut că poziția Rusiei pe scena mondială s-a deteriorat semnificativ de la invazia pe scară largă.

Intensitatea stigmatului – și, în unele cazuri, rușinea asociată cu faptul de a fi rus – era palpabilă. Pe parcursul interviurilor, a fi rus devenise ceva ce mulți simțeau că trebuie să explice, să apere, de care să se distanțeze sau pe care să-l regândească.

Modul în care intervievații gestionau stigmatul geopolitic era strâns legat de ideile despre masculinitate, putere și competiția dintre marile puteri mondiale.

Dmitri, un rus care locuiește în Marea Britanie, a spus: „Acum vorbesc mai puțin despre faptul că sunt rus.” El a dat vina pe autoritățile ruse „incompetente” pentru război și și-a exprimat simpatia față de ucraineni, dar totuși dorea ca Rusia să câștige.

„Rusia trebuie să câștige”, a spus el, deoarece o victorie ar aduce beneficii populației vorbitoare de limbă rusă din întreaga lume. „Învingătorii nu sunt judecați – câștigătorul scrie istoria, după cum știm.” El se temea că o înfrângere a Rusiei i-ar transforma pe ruși în „paria” și susținea că Rusia ar trebui să poată „să se alăture marilor puteri mondiale, precum SUA și Marea Britanie”.

Dmitri se distanțează de statul rus, sperând în același timp că statutul Rusiei – și, odată cu acesta, statutul rușilor – ar fi restabilit prin victorie. Răspunsul său se bazează pe o concepție a puterii internaționale centrată pe forță, victorie și capacitatea de a impune respect.

Petr, care locuiește în Rusia, a gestionat stigmatul în mod diferit. „Nu sunt politolog sau expert militar”, a spus el, adăugând: „Nu am pe birou niciun plan de operațiuni militare ofensive, nu știu ce se întâmplă cu adevărat acolo. Poate că suntem victime ale propagandei.” Negarea implicării sale l-a ajutat să se distanțeze de deciziile statului rus.

Dar această distanțare a devenit, de asemenea, incomodă pentru percepția sa despre sine ca bărbat. El a adăugat: „Sunt tot un bărbat. Sunt tot un tată, un apărător al familiei mele.” Pentru Petr, masculinitatea i-a oferit o cale de a naviga în această poziție incomodă. Putea spune că nu înțelegea războiul și că nu era responsabil pentru el, revendicându-și totuși identitatea de bărbat care își protejează familia.

Pavel, un respondent care locuia temporar într-o țară mediteraneană în momentul în care a fost intervievat, a ales o altă cale. El s-a opus războiului și a criticat violența imperialistă a Rusiei. Pavel e deosebit de tulburat de ceea ce considera a fi eșecul Rusiei de a-și recunoaște crimele imperiale din trecut. El a pus Rusia în contrast cu „marile puteri”, precum Germania și Japonia, despre care susține că au arătat deja regrete privind trecutul lor imperial.

Pavel respinge imperialismul Rusiei. Dar, în același timp, compară Rusia cu alte state puternice pe care le considera mai moderne și mai civilizate. Prin poziționarea Rusiei ca un imperiu care nu a reușit să învețe din trecutul său, el poate să se distanțeze de stigmatul „de fi rus” și să se alinieze unei ordini internaționale presupus mai legitime.

Așa cum au susținut cercetătorii britanici Imogen Tyler și Tom Slater în lucrările lor, stigmatul nu este pur și simplu o etichetă atașată celor care sunt considerați devianți sau discreditați. Este un mecanism de producere și stabilizare a ierarhiilor sociale și a relațiilor inegale de putere, scrie Marina Yusupova-Ryder.

Bărbații pe care cercetătoarea i-a intervievat nu au acceptat pur și simplu stigmatul geopolitic. S-au distanțat de el, l-au contestat sau au încercat să-l depășească. Dar, făcând acest lucru, s-au bazat adesea tocmai pe ideile de putere, victorie, ierarhie civilizațională și inevitabilitatea violenței care stau la baza dominației imperiale și masculine.