Ilie Bolojan dezvăluie tensiunile din spatele propunerii premierului Luca Niculescu
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat joi seara, la B1 TV, că nu a discutat cu preşedintele Nicuşor Dan despre propunerea de premier Luca Niculescu, precizând că la întâlnirile instituţionale avute nu a fost propus un nume de prim-ministru. El a menţionat că Luca Niculescu este un coleg de Guvern bun, pe care îl consideră un profesionist al diplomaţiei române.„Am discutat cu domnul preşedinte în aceste zile, pentru că am avut şi întâlniri instituţionale, CSAT-ul, dar nu s-a discutat despre un nume de premier, deci nu a fost avansat un astfel de nume. Prin urmare, nu am cum să fac comentarii. Domnul Luca Niculescu este un coleg de Guvern bun, secretar de stat la Externe, un diplomat care în funcţia pe care a ocupat-o, gestionând aderarea României la OCDE, a făcut lucruri bune şi îl consider un profesionist al diplomaţiei române. Dar în afară de asta, nu a fost discutat un astfel de subiect”, a afirmat Ilie Bolojan, potrivit News.ro.El a subliniat că nu se agaţă de scaun şi că şi-a golit biroul de patru luni.„De patru luni mi-am golit biroul. Mi-am luat rămas bun de la colegi din Guvern, le-am mulţumit pentru activitate, le-am căutat şi pe doamnele care fac curat în birou să le mulţumesc. Deci nu se mai pune problema să te agăţi de un scaun, să vrei să stai pe un post. Dar atunci când eşti premier, chiar şi interimar, într-o situaţie complicată, mult prea mult timp, nu ai ce să faci decât să încerci să faci ce ţine de tine ca să asiguri funcţionarea statului”, a transmis premierul interimar.„Sunt momente decisive pentru România”El a adăugat că această perioadă de provizorat s-a prelungit prea mult.„Cu siguranţă discuţiile legate de formarea unui nou guvern sunt foarte importante. Sunt momente decisive pentru România, pentru că această durată de provizorat s-a prelungit prea mult. Noi nu suntem un sistem politic în care mecanismele guvernamentale sunt de aşa natură formate încât un guvern poate funcţiona în acest context de interimat foarte mult timp. Sunt ţări în care aceste lucruri se întâmplă constant, nu îşi formează guvernele luni de zile, Belgia, de exemplu. Noi avem legislaţii care vin, sunt date până la un anumit termen”, a afirmat Ilie Bolojan.El a arătat că este nevoie de rectificări de buget, iar acestea nu pot fi făcute de guvernul pe care îl conduce.„Avem nevoie de rectificări de buget. În această perioadă e foarte important ca să facem rectificarea de buget. Asta înseamnă că miniştrii care, de exemplu, la începutul anului, când s-a făcut bugetul, nu şi-au previzionat corect cheltuielile, sunt în situaţia în care, pe ultimele luni, anumite cheltuieli rămân descoperite.Şi dacă la Sănătate, de exemplu, nu s-au previzionat corect cheltuielile, nu ştiu, pe unităţile de primire urgenţă sau pe ambulanţă, e nevoie de rectificări în aşa fel încât cheltuielile acestor entităţi să fie acoperite. Şi asta fac guvernele României practic în fiecare an, în toamnă, în final de august, început de septembrie, se face o rectificare de buget. Acest guvern nu poate face această rectificare de buget pentru că nu are această competenţă. Ea se face printr-o ordonanţă”, a declarat Bolojan.Apel la președinteEl a adăugat că speră ca preşedintele Nicuşor Dan să nominalizeze un premier în scurt timp.„Şi atunci este o miză importantă şi sper că domnul preşedinte, într-o perioadă cât mai rapidă, va face o nominalizare în acest sens, în aşa fel încât premierul care este desemnat să poată începe o discuţie cât se poate de serioasă cu partidele. Şi avem responsabilitatea, în situaţia de criză prelungită generată de modul în care s-a comportat PSD iresponsabil, generând o moţiune de cenzură fără să pună nimic în loc, să găsim o soluţie, pentru că aici nu mai e vorba de Bolojan, de o persoană sau alta, este pur şi simplu vorba de a ne asigura că România este o ţară care are o administraţie funcţională, că ne pregătim pentru un buget serios pentru 2027. Şi nu în ultimul rând, este o problemă legată şi de partea de încredere în direcţia în care se mişcă ţara”, a mai afirmat Ilie Bolojan. Editor : C.L.B.